zmeu cu vise

Priveam lacul inghetat fara sa simt adierea vantului ce imi zburlea parul. In zare se vedeau oameni pescuind la copca. Mult mai departe, intr-un ciob de apa pe care iarna nu a mai avut putere sa il inghete, un grup de rate salbatece pluteau stinghere. Azi nu era nici un vanator sa le tulbure linistea. Doar pescarii isi pandeau linsititi firele asteptand pestele sa insface momeala.

Cerul, avea aproape aceeasi culoare cu apa unde salasuiau ratele. Era un cer de un albastru infinit. Rar poti sa vezi iarna un albastru atat de frumos. Peste crestele muntilor care azi nu mai au in ce sa se oglindeasca, peste intinderea de gheata care ascunde sub ea toate vietatile lacului, peste paduri si oras, cerul era doar albastru.

Gandul a zburat aproape de cer si si-a intins aripile departe, catre tine... acelasi cer il privesti si tu. Cu ochii tai mari si senini precum vazduhul de azi, ne privim amandoi reflectandu-ne emotiile intr-un colt de albastru.

In copilarie bunicul m-a invatat sa inalt zmee de hartie. Adesea incercam sa il trimit cat mai sus... si mereu il pierdeam in inaltul cerului. Azi vreau sa inalt un zmeu catre iubire...mi-am legat inima de el si am trimis-o la tine. Vantul l-a cuprins incet si suav, purtandu-l pe aripi de dor si speranta. Alerg sa il inalt cat mai sus si apoi raman in urma lui. Il petrec cu privirea si el devine mai mic, tot mai mic, pana cand ochii imi lacrimeaza si din zmeu ramane doar adierea ce-mi mangaie fruntea.

E prima data cand inalt un zmeu cu un scop anume. In linistea suava a iernii, in calmul neatins al lacului inghetat, ascult iubirea cum imi canta din vazduh.

Deschide-ti inima iubito, te-astepta un zmeu de hartie la fereastra cu visele mele.