joi, 15 noiembrie 2012

Din neatenţie


Să fi fost ȋncă ȋntuneric afară şi prin perdea nu răzbătea decât raza unei luni palide dintre nori, direct pe podea, la marginea patului ȋn care mă aflam. Ȋntr-un hotel departe de casă, dormeam acum pe burtă, cu capul amestecat printre vise şi penele din perna ce părea albastră. Noaptea fusese lungă şi agitată ȋn multe feluri şi aproape târziu m-am retras hotărât să mai prind câteva ore de somn. Am tresărit atunci, fără să ştiu de gândul mi s-a ȋnspăimântat sau visul doar mi s-a oprit din derularea sa necontrolată.

Cu ochii deschişi brusc, dar cu mintea limpede şi urechile ciulite precum un animal de pradă, stăteam fără să ȋndrăznesc să mă mişc aşteptând acea clipă să se repete. Şi zgomotul s-a auzit şi s-a pierdut ȋntr-un ecou, la fel cum clipa trece peste nenumăratele secunde ale ceasului de pe perete. E cineva la uşă! Să mă mişc? Să sar din pat alergând de nebun, mizând pe elementul surpriză? Sau să continui să aştept, sperând ca sunetul să se apropie si avantajul meu să fie mult mai mare?
Cerşaful e ud. Pătura care mă acoperă e fierbinte şi corpul ȋmi tremură nerăbdător. Nu ȋmi este teamă, ȋnsă aşteptarea mă roade şi răbdarea mă macină. Clipa se dilată ȋn ore şi timpul refuză să mai treacă, devenind eternitate. Raza de lună e statică pe podea, perdeaua e fixă. Nimic nu trădează mişcarea. Liniştea a ȋngheţat şi ea lângă uşă. Privirea ȋmi tremură ȋntr-o lacrimă neforţată şi corpul mă ȋmbie să ȋmi trădez prezenţa. Zgomotul se aude din nou şi ȋn camera de alături se aprinde o lumină slabă. Din clipă ȋn clipă cineva va deschide uşa către dormitor şi atunci voi fi pregătit să-l ȋntâmpin. Sudoarea ȋncepe să ȋmi curgă pe faţă şi gâtul ȋl simt mai uscat. Ochii ȋmi tremură lacrimi şi trupul mi-e prins ȋntr-o  durere surdă care mă frământă ȋn mii de aşchii. Mă simt ȋncordat ca o săgeată ȋn arcul ce aşteptă să mă lanseze. Trupul vibrează, aerul e irespirabil. Mişcarea pe hol se intensifică, raza de lună se mişcă şi ea. Se aude uşa scârţâind, simt lumina cum ȋmi invadează privirea, primul pas se pierde ȋn căldura covorului de pe podea.
Pătura zbură către perete, cerşaful scânci sub mişcarea corpului meu şi raza de lună dispăru speriată dincolo de perdea. Ȋn ȋncăpere, lumina şi ţipătul invadară pereţii, pictându-i ȋn culori şi ecouri. Eram pregătit să lovesc. Am ţăşnit ca săgeata din arcul ȋntins şi m-am năpustit haotic către persoana care tocmai intrase ȋn cameră. Aproape de momentul impactului am deschis ochii  şi am realizat că nimic din jur nu ȋmi este familiar. M-am oprit speriat, faţă ȋn faţă cu o tânără domnişoara albă la faţă ca varul, cu gura deschisă şi dinţii ȋncleştaţi ȋntr-un ţipăt ce părea să nu se mai oprească nicicând. Cu zorzoane la gât şi cercei alungiţi, cu buze rujate şi farduri pe pleoape, ochii pierduţi ȋntr-un scenariu de groază şi corpul contorsionat dincolo de rochiţa total indecentă, fata nu ȋmi părea de loc cunoscută. Surprins de nefireasca ȋntâlnire nocturnă, mi-am aruncat ochii ȋn jur descoperind pe un scaun lenjerii de femeie, pe dulap o valiză cam roz, iar prin uşa deschisă spre hol am zărit pantofii cu toc aruncaţi neglijent de personajul misterior, ȋntr-un moment anterior, moment ce ȋncepea să semene cu zgomotul ciudat care m-a făcut să tresar din somnul ce mi se părea atât de dulce. M-am privit suspect ȋn ochii ȋncă speriaţi ai domnitei, m-m pipăit apoi, descoperind cu stupoare că eram ȋmbracat cu hainele ce le purtasem aseară. Pantofii ȋmi stăteau aruncaţi pe podea, vestonul rătăcit lângă un anume fotoliu.
- Mă... eu... mă scuzaţi, domnişoară... (Mi-am ridicat ȋn fugă haina de jos, adunându-mi apoi şi papucii). Eu... cred că am greşit camera!
Şi am ieşit ȋn viteză, alergând ameţit pe coridorul misterios şi semiintunecat.

Concluzia e simplă şi poate cu folos: ai grijă de tine când te culci, fiindcă nu ştii niciodată unde te trezeşti.
Povestioara de mai sus este doar o ficţiune şi trebuie tratată ca atare.

14 comentarii:

Unknown spunea...

:)) mult suspans! am citit cu placere rândurile tale.
salutari catre Norvegia indepartata :)

Tudor Enea spunea...

He he, Carmen, parca nu e asa departe Novegia cand va stiu pe toti langa mine:) Ma bucur ca ti-a placut textul. Multumesc mult de tot.

Unknown spunea...

asa este Tudor! uite, un click, doua trei secunde si... am ajuns din nou in Noervegia :)
Suntem un grup frumos de prieteni!
Noapte buna!

pandhora spunea...

ma faci sa am inima cat un puricel :))
noroc ca stiu cat de frumos si palpitant stii tu sa scrii :))

Corina spunea...

Imi place mult cum scrii, tine-o tot asa.
Ai un mod unic de a o face,(de a scrie), ai ceva spirit literat daca e sa o spun asa.
De cate ori pe noapte vizezi ca vei scrie o carte candva?

Tudor Enea spunea...

Multumesc din nou, Carmen! Suntem intr-adevar un grup frumos:)

Tudor Enea spunea...

Pandhora - doar ma cu cunosti de mult :) Multumesc frumos.

Tudor Enea spunea...

Corina - multumesc mult. Nu numai ca visez, dar chiar lucrez la cateva proiecte personale de amploare. POate candva voi si avea sansa sa le public. Multumesc mult de tot.

psi spunea...

ce de multă vreme nu am mai fost eu pe la tine! va trebui să recuperez... mă iartă, te rog!

Tudor Enea spunea...

Psi - fiecare din noi avem treburile noastre zilnice si limita temporara nu este atat de flexibila pe cat ar trebui sa fie. Asa ca iertarea ar trebui sa fi reciproca, in caz ca trebuie implicata. Ideea e ca ne gasim mereu si niciodata nu e prea tarziu. Multumesc mult.

Unknown spunea...

Te declar maestru al suspansului!

Tudor Enea spunea...

Peder Andger - multumesc frumos, cred ca e de bine, nu?:) Salutari!

Allure spunea...

Și dacă nu era ficțiune? ;) Oricum, frumoasă povestioara și starea de suspence creată...

Tudor Enea spunea...

Allure - :)) E fictiune, ce sa mai , daca asa am spus, asa ramane. Multumesc frumos.