N'joy povestea infocat o intamplare despre colegii lui de scoala, iar eu cu un prieten de al nostru ne amuzam zgomotos. Era tarziu in noapte si mult prea devreme in zi, insa in noi salasluia o energie debordanta. Dupa o noapte de pomina, ne indreptam spre locuinta prietenului nostru pentru o pauza de somn. Tineri, fericiti si lipsiti de griji, ne plimbam spre destinatia noastra fara sa avem un traseu bine definit. Astfel, ne-am trezit la un moment dat intr-un cartier rau famat al orasului, intr-o zona in care isi faceau veacul diverse "domnisoare" de companie. Am realizat "pericolul" care ne pandea si intr-o tentativa de a traversa zona printr-un loc mai retras, am intrat fix in mijlocul fetelor. Veselia ne-a disparut ca prin minune si vorbele galagioase ni s-au transformat in soapte. Fetele ne-au inconjurat si am fost nevoiti sa ne oprim. Fara sa incercam insa sa facem nimic, fara nici cea mai mica intentie de a aborda pe vreouna din tipele prestatoare de servicii, am fost catalogati ca niste copii perversi si needucati. Si pentru ca meniul sa fie complet, in clipele imediat urmatoare a aparut politia.
vineri, 16 iulie 2010
duminică, 11 iulie 2010
Aparente inselatoare
Pe vremuri, cand lumea se impartea in stiutori si oameni de rand, se gasira multi care sa isi renege starea de spirit si formeze propria idee depsre viata incercand sa iasa in evidenta. Astfel, pe timpurile cand oamenii obisnuiti orbecaiau prin viata ca printr-o jungla plina de mistere, s-a gasit un om care sa dea peste soparla buclucasa. Soparla, asa cum o cunoastem noi in ziua de azi este o vietuitoare mai mult insectivora din familia reptilelor, avand o coada in general mai lunga decat corpul. Cu siguranta pentru noi nu este un motiv de panica. Insa, pentru calatorul din poveste, lucrurile nu erau de loc asa de simple.
Oamenii traiau pe atunci in sate sau cetati aflte la distante mari unele de altele si fara sa fie legate intre ele decat prin poteci carora putini le stiau rostul. Astfel cine se incumeta sa faca o calatorie intre doua asezari umane trebuia sa se inarmeze intai cu idea posibilitatii de a nu ajunge niciodata la destinatie. Calatorul nostru suferea de un sindrom care s-a transmis mereu pana in timpul prezent, acel sindrom care ne stimuleaza dorinta de a iesi in evidenta, de a ne face remarcati, de a demonstra prin diverse mijloace ca suntem mai presus decat oamenii din jurul nostru. Dornic de aventura, plind de orgoliul personal si aparent ironic in fata pericolelor ce aveau sa-i iasa in cale, omul isi parasi cetatea de bastina si porni la drum.
miercuri, 7 iulie 2010
Culorile sperantei
Ma intorceam de la 'Njoy intr-o dupa amiaza aproape de inserat. Cerul era albastru si presarat pe alocuri cu norisori precum vata de zahar. Mergeam linistit intr-o masina de ocazie si ma bucuram de frumusetile verii. Cer senin, iarba verde, campuri inflorite, dealuri impadurite si mai ales soare. Intrasem in discutie cu soferul, un tip de o varsta apropiata cu a mea. Eram contrariati privind efectele inundatiilor recente si discutam la trecerea timpului despre echilibrul naturii in viata omului. Soseaua intinsa ne oferea o perspectiva cuprinzatoare asupra orizontului si privelistea parea de vis. Vara ne zambea in amurg si inflorea zambete in privirile fiecaruia. Si totusi, undeva in dreapta, dincolo de nemarginirea campurilor inverzite, o umbra de mister se apropia cu o viteza inspaimantatoare.
sâmbătă, 3 iulie 2010
Confruntare pentru senin
Se trezise ca in fiecare dimineata plin de voie buna si energie. In jurul lui, intreg universul se deschise catre viata si o noua zi statea sa inceapa. Privi in jur si totul parea pregatit pentru perfectiune. Albastrul nemarginit al cerului ii facea cu ochiul si se lasa mangaiat de razele sale - deasupra, in stanga, in dreapta, in fata, in spate... Iar jos, sub el, o podea uriasa de nori negri si suparati. O noua zi incepea si nu i se permitea sa isi arunce razele calde catre pamant. El, soarele, se certase cu norii si fusese pedepsit si inchis deasupra lor.
duminică, 27 iunie 2010
Idee dulce acrisoara pe sezon ploios
Geo isi contempla visele inpletindu-si metafore din sentimentele traite in fiecare zi. Ploaia batea in geam si ea visa la aleile parcului pline de flori. Simplitatea gandirii sale o faceau sa creada ca toate florile ar veni de buna voie sa se ascunda in camera ei la caldura ca sa nu moara de frig si umezeala. Ii placea sa se viseze inconjurata de toate florile din parc. Isi reorganiza ghivecele pe care le avea pe pervazul geamului si zambi la frumusetea lor. Se imagina o furnica si porni la plimbare printre florile uriase impasibila la picaturile uriase de ploaie care loveau in fereastra. Cerul sufletului ii era senin si presarat cu petale de flori multicolore. Isi reveni din visare si simti nevoia sa faca mai mult decat sa se plimbe prin gandurile sale. Deschise larg fereastra ignorand umezeala din aer. Isi arunca privirea in gradina si in minte ii inflori o idee. Inarmata cu mult curaj, cu o pelerina de ploaie si multa voie buna iesi afara.
vineri, 25 iunie 2010
Petitie catre soare
La inceputul saptamanii trecute, intr-o zi spre seara, norii s-au adunat la sfat si s-au luat la sfada. Nu au iesit scantei, dar au fost tunete si fulgere. Vantul, trezit din somnul odihnitor, s-a chinuit inutil sa sparga trupa de nori bine incheagata deasupra noastra. Toata noaptea a tinut vijelia, spre dimineata culoarea norilor modificandu-se de la negru inchis spre gri deschis. Insa ploii nu i-a spus nimeni ca cearta norilor s-a terminat. O perdea marunta si deasa precum o mocaneasca simpla de toamna a continuat sa cada din ceruri zile in sir. Sfarsitul de saptamana ne-a tinut pe toti in case, umezeala patrunzandu-ne in suflet. In fiecare dimineata deschideaam ochii cautand razele soarelui sa imi zambeasca pentru o zi minunata. Neseriosi norii astia. Aseara erau tot pe cer. Sunt aproape zece zile de cand vremea nu ne lasa sa ne bucuram de vara.
marți, 22 iunie 2010
Caracter de invingator
Piedone s-a nascut in subsolul unui bloc intr-un cartier rau famat. Nu stie nimeni exact data la care a deschis pentru prima oara ochii si a privit in jurul sau. Locuia impreuna cu 5 frati si mama sa in acea gaura intunecata. Viata era mizera si soarele nu ajungea sa ii zambeasca in incaperea sinistra. In prima zi cand si-a facut curaj sa iasa afara, cartierul i s-a parut hidos si deosebit de galagios. A invatat repede ca in viata norocul trebuie sa si-l faca singur si orice oportunitate trebuie materializata la maxim. De mic a stiut sa pandeasca, sa fure si sa se lupte pentru o bucata de mancare. Din curiozitate sau cu buna stiinta, din neglijenta sau chiar nepasare, intr-o zi a refuzat sa se mai intoarca acasa...
sâmbătă, 19 iunie 2010
3 in 1
In articolul de astazi am sa ma refer la trei lucruri diferite. Fiecare pe scurt si binenteles la obiect: un premiu, o "leapsa" si o parere legata de actualul design al blogului.
Premiul este de la Anelise. Mii de multumiri! Il voi oferi astazi unor persoane pe care nu le-am mai premiat niciodata pana acum. Nu vreau sa para o ofensa pentru cititorii mai vechi ci doar un stimulent pentru cei mai noi.
Premiul este de la Anelise. Mii de multumiri! Il voi oferi astazi unor persoane pe care nu le-am mai premiat niciodata pana acum. Nu vreau sa para o ofensa pentru cititorii mai vechi ci doar un stimulent pentru cei mai noi.
miercuri, 16 iunie 2010
Zambet stirb
Vara si-a intrat in drepturi mai tumultoasa si mai plina de verva decat deobicei. Raze de soare zglobii, glasuri de copii in vacanta, cirese rosii si coapte capsuni mari si aromate, toate imi mangaie simturile si ma arunca intr-o stare de beatitudine celesta. Ma bucur, cant si dansez singur pe strada in drum spre sau dinspre servici, ma plimb visand pe malul lacului si prin padurile racoroase de langa oras si viata imi surade prin toate formele posibile. O domnisoara draguta ma surprinde dansand si se amuza aruncandu-mi ocheade. Instantaneu, zambetul imi infloreste in coltul buzelor si domnisoara isi pierde brusc interesul:
sâmbătă, 12 iunie 2010
Marea iubire intr-un vis de vara
De sub umbra timida a malinului din curte privesc in orizont. Soarele se joaca cu muntii si transforma formele statice in miscari ondulatorii. Intreaga zare pare sa danseze sub bataia razelor toride. Caldura toropeste simturile si arde trupurile. Cu ochii stransi si gatul uscat ma intind pe banca si ma bucur de coltul meu racoros. Ieri, clopotelul de la scoala a sunat pentru ultima data, dand startul la vacanta cea mare. Prichindeii din vecinii au fugit cu totii pe la bunici, la munte sau cat mai departe de casa. Parintii lor s-au retras si ei fara griji in strand, pe malul lacului sau in padurile dese, unde soarele nu are nici macar curiozitatea sa intre. In jur a ramas liniste si doar pasari fara grija mai tulbura vazduhul si cerul senin.
miercuri, 9 iunie 2010
Nepasare versus aparenta siguranta
Nu e nevoie sa amintesc cum merg lucrurile in tara noastra. Nu e nevoie sa plangem acum unul pe umarul celui apropiat pentru ca nimeni nu pare sa aiba solutie pentru o iesire onorabila din situatia in care ne aflam. Fiecare dintre noi ne trezim dimineata si mergem la scoala, la servici, fericiti ca avem o ocupatie - cei care inca o mai avem. Ceilalti ne zbatem in neputinta inexplicabila a sistemului si ne traim linistiti ciclul asteptand sa se intample ceva. In fiecare zi facem acelasi lucru. In fiecare clipa ne urmam un oarecare curs prestabilit. In jurul nostru se darama muntii si noi mergem inainte sperand mereu sa nu cada pe noi. Cat de egoisti putem fi oare? Trebuie sa ajungem fiecare intr-o situatie disperata pentru a urla din furia unei frustrari nemarginite?
luni, 7 iunie 2010
Dovada de prietenie
Zilele trecute un bun prieten de al meu pe care l-am cam neglijat in ultimul timp mi-a dat telefon si m-a intrebat daca sunt suparat. Mi-a zis ca nu crede in supararile mele, dar trebuie sa ii amintesc o intamplare concreta privind faptul ca nu sunt suparacios. Dupa ani de zile de cand ne stim, inca mai trebuie sa dau dovezi de simpatie catre persoanele dragi? Binenteles. Si imi face placere. Daca distanta ne separa, voi faca tot posibilul sa ne mentinem aproape prin alte diverse lucruri.
Cand am ajuns pentru prima data in orasul in care urma sa incep cursurile facultatii, eram un tanar adolescent speriat si fara nici o idee asupra noii vieti care statea sa inceapa in fata mea. Orasul parea imens si inabordabil, cladirea universitatii era la distanta mare fata de locul in care unde locuiam cu chirie, oamenii din jurul meu erau necunoscuti si pareau haini. Viitorul arata sumbru si eu inadaptabil. Ma simteam ca un copil nou nascut intr-un univers necunoscut. Mi-am adunat gandurile pierdute pe strazile marelui oras, mi-am indemnat simturile sa fie ascutite la maxim si am pornit intr-o noua calatorie prin viata.
vineri, 4 iunie 2010
Spune-mi de vis...
De aproape o saptamana ma chinui sa descifrez un vis. Sa ii inteleg sensul si rostul pentru care l-am avut. Visele vin si trec. Visele obisnuite le ai noaptea. Cele neobisnuite sunt doar fapte la care visezi cu ochii deschisi si iti imaginezi doar ca vor deveni realitate. Cand visezi se spune ca ai avut o noapte linistita si ai reusit sa iti faci ordine in ganduri. Totul vine din subconstient si intamplarile pe care ti le imaginezi in timpul somnului au o oarecare legatura cu realitatea in care traiesti zi de zi.
Luni noaptea m-am trezit agitat. Era trecut de trei dimineata si inima imi batea cu putere. Tricoul de pe mine era ud, la fel si parul, iar broboane de transpiratie inca imi impodobeau fruntea. Am refuzat sa ma ridic gandindu-ma intens la momentul care m-a facut sa ajung in asa stare. Stiam ca am avut un vis ciudat si inconstient refuzam sa il readuc in memorie. M-am trezit de tot si mi-am spalat fata cu apa rece privindu-ma speriat in oglinda. Cineva mi-a spus odata ca daca privesti in oglinda sau pe fereastra cand te trezesti uiti automat ce ai visat. Sunt doar povesti. Nu vedeam decat doi ochi incercanati care priveau dincolo de irisul semitransparent. Mi-am amintit visul in amanunt si m-am cutremurat din nou. Am vrut sa adorm repede si sa uit. Am inchis ochii si i-am strans cu putere. Capul a intrat singur sub perna ce parea sa ma acopere in totalitate. Zgomote ciudate incepeau sa se auda de peste tot soptindu-mi in ureche. Diverse raze de lumina imi incercau pleoapele pacalindu-le sa stea deschise. Nu mai puteam sa ma intorc la somn. Visul avut nu imi da dea pace. Mintea si gandurile o luasera razna incercand sa caute explicatii. Nu a fost un vis de groaza, nu a fost un vis in care s-a intamplat ceva rau. A fost doar o secventa in care o persoana statea in fata mea si imi cerea explicatii. O persoana pe care nu am mai vazut-o de cinci ani de zile si nu m-a mai interesat vreodata soarta ei. Si acum brusc, in miez de noapte, imi cerea sa ma justific. M-a privit si a spus ca numele ei ramane vesnic in mintea mea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)