Înainte de sezon III

Continuare de aici 1 si de aici 2

Când am iesit din pădure norii s-au adunat peste noi. Primul tunet ne-a luat prin surprindere, iar trăsnetul a trecut aproape de creştetul copacilor. Ploaia, rece şi vijelioasă a început direct cu gheaţă cât bobul de piper. Şi dacă asta nu a fost îndeajuns, în scurt timp s-a înteţit, întreg peisajul agitându-se sub perdele infinite de apă şi gheaţă laolaltă. În spate, înfricoşătoare şi neagră, pădurea părea sinistră. În faţă, cărarea se pierdea într-un lac care apăruse odata cu ploaia. Paşii se afundau în noroi, pelerinele de ploaie erau ineficiente. Ne mişcam greu, fără vlagă, ca două trunchiuri de copac, ce încercau să evadeze pe ploaie din pădurea ce nu le mai dorea prezenţa. Cabana era departe, civilizaţia la fel. În ochii deschişi visam lacul ca marea şi litoralul fierbinte era doar o iluzie spulberată. Cu apa şiroindu-ne pe frunte, căutam astrul să ne încălzească. Mâncare nu mai aveam, apa din sticle era pe sfârşite. După o noapte de frig, acum aveam drumul prin ploaie.

Înainte de sezon II

Continuarea de aici

...A merge la munte în afara sezonului e cam acelaşi lucru cu a merge pe litoral iarna. Toate arată la fel, însă e pustiu şi lipsesc detaliile care însufletesc atmosfera. Pustietatea nu ne-a speriat. Nici zăpada şi nici vremea capricioasă. Însă faptul că am plecat pe cărări neumblate de mult timp, putea să ne coste scump. Nu am fost inconştienţi, ştiam în ce ne aruncăm, am putea spune că am fost puţin mai îndrăzneţi decât am fi crezut că suntem.

Miercurea fără cuvinte – Oglinda cerului meu

Lasă-ţi gândurile să-ţi răstoarne lumea. Lasă-ţi cerul să devină pământ şi înălţimile să tremure sub urma paşilor tăi. Revarsă-ţi visele în oglindă şi soarele îţi va zâmbi veşnic dincolo de umbra zborului prin viaţă. 

Înainte de sezon

Fâşii de stânci şi de cer se înălţau în noaptea adâncă precum valurile unui ocean înspumat în întuneric. Brăzdate pe alocuri de lumina sporadică a stelelor sau a farurilor de la maşinile ce treceau răzlete, pietrele şi celestul creşteau infinite părând că vor să se contopească. A fost prima dată când am trecut Cheile Bicazului pe timp de noapte. Experienţa, pe cât e de înspăimântătoare, pe atât de mult merită repetată.

E timp pentru natură

Săptămâna asta intru în concediu. Mă aşteaptă o drumeţie împreună cu prietenii prin Munţii Apuseni. Ultima oară când am fost acolo, acum vreo cinci ani, m-am lipsit de telefon mobil şi de internet. Nu din proprie voinţă ci doar din lipsa semnalelor de acest gen. Nu ştiu cum se va prezenta situaţia anul ăsta.

Oricum, în prima faza, în rucsac am inclus şi laptopul, însă înainte de plecare, una din bretelele de susţinere a genţii a cedat. Ghinion, ar spune unii, noroc imens aş surâde eu! Decât să fi ajuns pe munte şi să îmi fi cedat bretelele în mijlocul pustietăţii, mai bine că s-au rupt acum. Că a fost un semn, că nu a fost, cert este că în rucsacul de urgenţă la care am fost nevoit să apelez, pe lângă multe alte lucruri, gadget-urile nu şi-au mai găsit locul. Astfel că voi lua după mine doar cu  telefon şi aparat foto de buzunar. Tehnologia va fi nevoită să rămână acasă şi cu siguranţă nu-i voi duce dorul. E drept că voi lipsi de pe blog o perioadă, însă sunt convins  că mă voi întoarce cu poveşti şi fotografii minunate.

Unde mai sunt?

Priveam zilele astea în urma mea şi am descoperit că în agitaţia prin care mă poartă viaţa nu am mai scris nimic despre mine. Ce mai fac, unde mă duc, ce mai iubesc. M-am aşezat liniştit la birou şi am recitit paginiile cărţii în care am publicat primele mele poveşti. Apoi mi-am deschis laptopul şi am citit toate istorisirile pe care le-am împărtăşit blogosferei în ultimii doi ani şi jumatate. Când am terminat am fost  trist.

Miercurea fără cuvinte – Organizare

Pe un anumit site online, la profilul unei anumite persoane am avut surpriza să găsesc următorul avatar. Mai mult decât inspirată pentru miercurea noastră, fotografia e grăitoare, iar mesajul ei, răsunător.

Sărbătoare-n suflet!

După o noapte de lumină urmează zile de fericire!

Să fiţi cu inima împacată iar sufletul să va deseneze vise în drumul vostru spre atingerea unor noi idealuri.  Sărbători fericite!

Miercurea fără cuvinte – Mâncăruri alese

În perioada asta toată lumea se pregăteşte de Sărbătoare cu mâncăruri care mai de care mai savuroase şi mese pline de fast. Eu nu am ajuns încă să iau parte la astfel de pregătiri, însă am găsit ceva neobişnuit în bucătărie. Nu era de mâncare, ci doar de odihnă. Nu e greu de ghicit! Zâmbet senin şi spor în toate tuturor!

Plec!

M-am hotărât. Plec!

Miercurea fără cuvinte – Iar servici?

După zece zile de concediu, trebuie să mă duc iar la servici. Recunosc că mi-a priit statul acasă, aşa că mâine la muncă am să fiu obosit, fără chef si am să arat exact ca în fotografie:

Amprente literare

“Primăvara e cu atât mai frumoasă atunci când capătă valenţe literare. În fiecare suflet înfloresc ghioceii unui nou anotimp, iar sufletele artiştilor de pretutindeni se deschid, cu atât mai mult, în petale de vers cald şi de imagine pictată în cuvinte.”(Cristian Lisandru)

Limba noastră (rusă) –i o comoară

 Stăteam liniştit în banca mea. Liniştit e mult spus pentru că băteam darabana într-un ritm alert. Nu, nu de plictiseală, ci de stres. Pe uşa urma să intre o profesoară pe care, la fel ca pe alţi colegi din breasla ei, nu o suportam de nici o culoare. Şi nu pentru că îmi făcea mie zile fripte. Eu am fost întotdeauna omul corect; dacă meritam să iau doi, era pe barba mea, dacă mă consideram dezavantajat sigur nu plecam la locul meu cu capul  în pământ. Aşa am răms şi repetent, dar asta e o altă poveste. Profesoara de care aminteam mă enerva din alte motive. Vorbea limba rusă. Bravo ei, o să vă vină să spuneţi, însă vorbea limba rusă la ora de română!