Un bulb de lalea dormita linistit sub pamantul inca rece. Alaturi, scapat din festinul unor rozatoare, o samanta de scandal cu cap de buruiana se gandi sa tulbure linistea din cotlonul intunecat.
"Auzi, draga, tu cine esti si cat mai stai pe aici?"
"Eu sunt un bulb de lalea si inca mai dorm, pentru ca pe pamant nu a rasarit soarele."
"Ba a rasarit, e chiar caldut, numai bine sa imi intind frunzele si tulpinele atat cat tine gradina. Iar tu, ar trebui sa iti cauti alta locatie. Asta e gradina mea si trebuie sa stii de la inceput ca daca ai sa rasari vreodata din pamantul asta, am sa te sufoc pana sa te mai gaseasca soarele."
Buruiana se grabi astfel sa isi intinda primele brate si cat ai clipi din ochi, micuta hruba de sub pamant se umplu de un paienjenis intreg de radacini tinere de buruieni. Bulbul de lalea se simtea stingherit si sufocat insa isi continua linistit hibernarea in coltisorul sau. Timpul sau nu venise inca.
Pe pamant, adieri de primavara stergeau ultimele urme ale iernii de prin colturile cele mai ascunse. Soarele isi pregatea razele calduroase si pasarelele vesteau florilor ca e momentul sa infloreasca.
Bulbul de lalea tresari vesel si un firicel verde ii zambi de sub mustati. Vrejul tanar se intinse strapungand pamantul in cautarea razelor mult visate. In scurt timp ajunse la suprafata insa razele calduroase nu erau acolo sa il mangaie. Oare se inselase? Nu era inca timpul lui sa infloreasca? Ba nu, rasarise la timp, insa vecina buruiana era deasupra lui si ii zambea sinistru.
"Ti-am spus ca asta nu e gradina pentru tine. Daca tot ai rasarit, acum stai si te usuca in umbra mea. Soarele nu va ajunge niciodata la frunzele tale."
Firavul fir de lalea isi simtea primavara departe si credea acum ca viata lui se va sfarsi inainte de a incepe. Totul parea pierdut si frunzele mari de deasupra lui ii ofereau fiori de gheata.
Geo se intoarsese acasa in vacanta si prima ei grija a fost sa dea o raita prin gradina. Ii era atat de dor de gradina ei plina de flori. De cand plecase la scoala nu a mai avut timp sa se ocupe de casa. Micul ei colt de rai din anii trecuti era acum doar un petic de pamant intesat de buruieni.
Adierea ca o boare ii flutura in par. Miresme de pomi infloriti si triluri vesele de pasarele ii rascolira amintirile. Nu mai era timp de pierdut. Lucrurile bune se fac la timpul lor. Amanarea era de prisos. Mainile se afundara in desisuri si degetele sale fine stiau ce sa rupa. Fiecare fir de planta necunoscuta era smuls din radacina si aruncat gramada. Soarele ii picta culori in obraji si-i picura broboane de sudoare pe frunte. Geo insa muncea vesela si canta precum pasarile de pe ram. Gradina ei avea sa fie mai frumoasa ca intotdeauna.
Laleaua statea acum dreapta, inalta si dintre frunzele sale zambi un boboc. Privi in jur fericita si descoperi la mica distanta alte surate de ale ei. Toate la fel de vesele si inalte si cu boboci gata sa infloreasca. Soarele le dezmierda cu raze blande si adieri calde au dus mai departe vestea - pamantul respira curat si gradina redevenise coltul de rai de alta data.