Înainte de sezon

Fâşii de stânci şi de cer se înălţau în noaptea adâncă precum valurile unui ocean înspumat în întuneric. Brăzdate pe alocuri de lumina sporadică a stelelor sau a farurilor de la maşinile ce treceau răzlete, pietrele şi celestul creşteau infinite părând că vor să se contopească. A fost prima dată când am trecut Cheile Bicazului pe timp de noapte. Experienţa, pe cât e de înspăimântătoare, pe atât de mult merită repetată.

E timp pentru natură

Săptămâna asta intru în concediu. Mă aşteaptă o drumeţie împreună cu prietenii prin Munţii Apuseni. Ultima oară când am fost acolo, acum vreo cinci ani, m-am lipsit de telefon mobil şi de internet. Nu din proprie voinţă ci doar din lipsa semnalelor de acest gen. Nu ştiu cum se va prezenta situaţia anul ăsta.

Oricum, în prima faza, în rucsac am inclus şi laptopul, însă înainte de plecare, una din bretelele de susţinere a genţii a cedat. Ghinion, ar spune unii, noroc imens aş surâde eu! Decât să fi ajuns pe munte şi să îmi fi cedat bretelele în mijlocul pustietăţii, mai bine că s-au rupt acum. Că a fost un semn, că nu a fost, cert este că în rucsacul de urgenţă la care am fost nevoit să apelez, pe lângă multe alte lucruri, gadget-urile nu şi-au mai găsit locul. Astfel că voi lua după mine doar cu  telefon şi aparat foto de buzunar. Tehnologia va fi nevoită să rămână acasă şi cu siguranţă nu-i voi duce dorul. E drept că voi lipsi de pe blog o perioadă, însă sunt convins  că mă voi întoarce cu poveşti şi fotografii minunate.

Unde mai sunt?

Priveam zilele astea în urma mea şi am descoperit că în agitaţia prin care mă poartă viaţa nu am mai scris nimic despre mine. Ce mai fac, unde mă duc, ce mai iubesc. M-am aşezat liniştit la birou şi am recitit paginiile cărţii în care am publicat primele mele poveşti. Apoi mi-am deschis laptopul şi am citit toate istorisirile pe care le-am împărtăşit blogosferei în ultimii doi ani şi jumatate. Când am terminat am fost  trist.

Miercurea fără cuvinte – Organizare

Pe un anumit site online, la profilul unei anumite persoane am avut surpriza să găsesc următorul avatar. Mai mult decât inspirată pentru miercurea noastră, fotografia e grăitoare, iar mesajul ei, răsunător.

Sărbătoare-n suflet!

După o noapte de lumină urmează zile de fericire!

Să fiţi cu inima împacată iar sufletul să va deseneze vise în drumul vostru spre atingerea unor noi idealuri.  Sărbători fericite!

Miercurea fără cuvinte – Mâncăruri alese

În perioada asta toată lumea se pregăteşte de Sărbătoare cu mâncăruri care mai de care mai savuroase şi mese pline de fast. Eu nu am ajuns încă să iau parte la astfel de pregătiri, însă am găsit ceva neobişnuit în bucătărie. Nu era de mâncare, ci doar de odihnă. Nu e greu de ghicit! Zâmbet senin şi spor în toate tuturor!

Plec!

M-am hotărât. Plec!

Miercurea fără cuvinte – Iar servici?

După zece zile de concediu, trebuie să mă duc iar la servici. Recunosc că mi-a priit statul acasă, aşa că mâine la muncă am să fiu obosit, fără chef si am să arat exact ca în fotografie:

Amprente literare

“Primăvara e cu atât mai frumoasă atunci când capătă valenţe literare. În fiecare suflet înfloresc ghioceii unui nou anotimp, iar sufletele artiştilor de pretutindeni se deschid, cu atât mai mult, în petale de vers cald şi de imagine pictată în cuvinte.”(Cristian Lisandru)

Limba noastră (rusă) –i o comoară

 Stăteam liniştit în banca mea. Liniştit e mult spus pentru că băteam darabana într-un ritm alert. Nu, nu de plictiseală, ci de stres. Pe uşa urma să intre o profesoară pe care, la fel ca pe alţi colegi din breasla ei, nu o suportam de nici o culoare. Şi nu pentru că îmi făcea mie zile fripte. Eu am fost întotdeauna omul corect; dacă meritam să iau doi, era pe barba mea, dacă mă consideram dezavantajat sigur nu plecam la locul meu cu capul  în pământ. Aşa am răms şi repetent, dar asta e o altă poveste. Profesoara de care aminteam mă enerva din alte motive. Vorbea limba rusă. Bravo ei, o să vă vină să spuneţi, însă vorbea limba rusă la ora de română!

Miercurea fără cuvinte – Cer, flori, de martie

Să-mi fie cerul pălărie, să-mi pun în el şi vise şi speranţe. Să-mi fie cerul infinit, să fiu o floare şi să simt. E primăvară şi zâmbesc; să-mi fie cerul cald, senin, să cresc!

Din calatoriile mele II

Întins pe iarbă adulmec norii firavi care trec prin mine. Ridic o mană şi mă joc cu valuri albe şi pufoase. Sunt cu capul în nori, sunt cu întreg corpul în mijlocul infinitului celest şi cerul vibrează peste mine în bătaia vântului. Nu, nu este o metafora! Eu chiar am trăit acest lucru!  Se poate să urci spre cer şi să-l laşi să te cuprindă.

Iubiri studenţeşti

Era primăvară ca şi acum. Vremea începea să fie frumoasă. În complexul studenţesc, odată cu primele raze de soare călduroase, se deschideau terasele. Pentru studentul sătul de atâta  învăţătură  iarnă, acest lucru e un fel de mană cereasca. Sar din pat direct  în papucii de casă, ies pe uşă şi mă avânt, pe trepte, afară. Mă aşez la prima masă şi până să mă obişnuiesc cu lumina soarelui aud în spatele meu o voce suavă:

-  Te servesc cu ceva?