Intr-un colt de senin ratacit printre nori se ascunde o raza
de soare. Cerul, ca o poarta deschisa spre lume, revarsa o fanta de lumina alba,
blanda si tacuta. Ignorand troienele de zapada ascutite peste intregul cuprins,
deschid fereastra spre lumina. Ma ridic peste geam si pret de cateva clipe, cu
ochii inchisi, caut in gand fericirea.
marți, 26 martie 2013
miercuri, 20 martie 2013
Miercurea fara cuvinte - Imi vreau timpul inapoi
De s-ar putea-ntampla candva, vreo doua zile sa dau timpul inapoi....si atunci sa-l folosesc cu iscusinta!
marți, 12 martie 2013
Miercurea fără cuvinte – Varşovia din nou
Şi pentru
că Polonia nu se poate prezenta într-o singură fotografie, iar lucrurile
neterminate nu mă caracterizează, mai adaug astăzi la colecție o imagine
reprezentativă plus o surpriză. Sunt convins ca o să vă placă. Salutari cu
bine!
miercuri, 6 martie 2013
Miercurea fără cuvinte - Varşovia
Ȋn periplul meu prin viață şi prin lume, timpul şi paşii
m-au ajuns astăzi într-un oraş pe care l-am decoperit aşa cum l-au descris toți.
Ca o pasăre renăscută din propria cenuşă, Varşovia, capitala Poloniei m-a
primit cu arome de primavară senină.
vineri, 22 februarie 2013
La plimbare cu iarna
Ziua începuse târziu, aproape de amiază, când m-am decis sa ies dintre patru pereți căutând primăvara. Era un soare senin ce reflecta în zăpadă colorând întrega privelişte în albastru celest. Cu geamul deschis, m-am lăsat purtat de mireasma aerului curat şi tare din iarna asta ce pare fără sfârşit. E o zi potrivită pentru plimbare.
joi, 21 februarie 2013
Fii cerul meu senin
Mă lipesc
de fereastră şi îmi pierd privirile în depărtări. Orizontul e alb,
fereastra e veche. Afară
ninge mult, agitat şi rece. Privirea mi-e de gheată şi inima tinde să devină la
fel. Ȋmi iau gândurile şi le las să răzbată dincolo de geamul cu iarnă.
marți, 19 februarie 2013
Miercurea fără cuvinte - Visare
Ȋn deşertul de alb, neatins de picior, mă confund cu un nor pe
un zmeu călător... Ȋn jur e tăcere! Infinitul zboră cu mine în albastru celest
căutând nemurirea.
marți, 12 februarie 2013
Miercurea fără cuvinte - Pe inserat
Precum se-agită marea-n valuri de nisip, norii pe cer se
zbat în vânt pierzând cărarea, şi-n umbra marelui apus se plimbă în culori de
foc ce ieri au fost şi astăzi parcă nu-s. Ȋn iarna ce mă-ngroapă-n munții albi,
tot mai pustii, mai rătăcesc pribeag... şi tu te pierzi si tu nu-mi vii...
duminică, 10 februarie 2013
Din adolescenţă
Şi dacă tot am început anul
într-o perspectivă poetică, se pare că am să păstrez pentru un moment linia
versificată, amintindu-mi astăzi de o poezie pe care am scris-o la finalul
anilor 90. Nu ştiu prin ce minune am regăsit-o, însă mă bucur că încă
există.
miercuri, 6 februarie 2013
Miercurea fără cuvinte - De iarna
...Şi fiindcă tot mă-ntreabă lumea unde sunt... şi findcă
tot mai rătăcesc în albul infinit ca cerul...
duminică, 3 februarie 2013
Reflexii metaforice
Nemaigăsind timp să-mi finisez poveştile, orbecăind în întunericul vremii fără să
ştiu unde mi-am lăsat clepsidra vieții, ca să mi-o întorc din nou, aştern tăcut
pe hârtie amalgam de cuvinte ce se împrăştie precum iubirile de mult uitate. Le
adun pe toate ca pe un pumn de firmituri şi încerc să le aşez împreună. Cuvintele
se nasc în gând şi înfloresc în amintiri de sentimente. Iubirea stă ascunsă între
metafore. Mai pun o virgulă în rândul meu şi merg mai departe. La un moment
dat, dincolo de punctele de suspensie va răsări un semn de exclamare.
marți, 29 ianuarie 2013
Miercurea fără cuvinte – Lună plină
Umplut până la refuz
cu brazi încărcați cu zăpadă, lipiți de cer prin înălțimea munților, întregul
peisaj e de basm. Celestul e curcubeu, în nuanțe de roşu şi albastru,
continuându-şi mai apoi infintul în culoarea obişnuită a iernii. Şi, peste
toate astea, la mijloc de orizont, răsare stăpână crăiasă, Luna.
duminică, 27 ianuarie 2013
Regăsiri în rătăciri
Cerul plângea prelung într-o burniță albastră. Inima părea
să înghețe rece în piept însă vibrația-i părea fierbinte. Ȋl privi în ochi şi simți un fior. Un
sentiment nou, plăcut, o senzație de linişte interioară, dar în acelaşi timp de
zbucium intens. Mâinile îi tremurară instinctiv şi vocea refuza să se audă în
noapte. Vântul vibra ca o şoapta în
locul ei şi Geo simți pentru prima oară un fior ce avea să-i devină o
dependență în suflet.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)