Stau drept şi în spatele meu orizontul zâmbeşte într-un apus de poveste. Cu mâinile pe lângă corp, cu capul aplecat puţin pe spate, privesc cerul în imensitatea sa. Nu aud şi nu vreau să văd decât albastru. Un albastru sfios, palid şi îngheţat. Aşa e iarna albastrul – rece. Îmi cobor privirea în pământ studiind cu atenţie linia trasata în faţa mea. De ani întregi pe care am încetat să-i mai număr, am stat dincolo de această linie. Am alergat lângă ea, am trăit lângă ea, dar nu am avut niciodată curajul să o depaşesc. E o linie lungă ce şerpuieşte în viaţa mea până dincolo de orizonturi. La stânga e linia pe care am lasat-o în urmă. La dreapta e linia ce aşteptă mereu să-i merg alături. Sătul să mai alerg lângă ea, m-am oprit astăzi cu dorinţa să păşesc dincolo. Şi dincolo de linie eşti tu.
joi, 6 ianuarie 2011
marți, 4 ianuarie 2011
Am fost plecat…
… şi m-am întors mereu!
Din muntele alb ce îşi dezgolea stâncile până în crestele de zăpadă, din nori pufoşi ce dezmierdau văzduhul precum spuma de lapte din ceaşca fierbinte, de pe cărări cu troiene şi brazi înalbiţi, am fost plecat - Să culeg amintiri printre suflete ce-mi sunt prieteni.
vineri, 31 decembrie 2010
Ce a fost si ce urmeaza
Vine o zi cand te uiti in spatele tau si privesti la lucrurile pe care le-ai facut. Astfel de zi e astazi, cand anul ce-a trecut isi face bagajele cu bune si rele, pregatit sa faca loc unui an nou, plin de speranta. Am privit in urma si am cautat momente, marcate de soarta care ar fi putut sa imi duca pasii in alta directie fata de cea actuala.
In viata personala, ati trait clipele alaturi de mine si mi-ati fost alaturi chiar daca lucrurile nu au fost intotdeauna prea vesele. Insa viata mea nu ati fi cunoscut-o daca nu era un amume moment si o anume persoana care sa imi deschida ochii catre ceea ce pot face.
marți, 28 decembrie 2010
Poveste din Perla Moldovei
Farmecul iernii poate să intre în sufletul fiecăruia atunci când magia sărbătorilor se îmbină cu euforia creată de căderea fulgilor de nea. Astfel, în Piatra Neamţ, oraşul de poveste, clipele imortalizate de aparatul foto pot deveni amintiri veşnice. Din dorinţa de a împărtăşi cu voi momente magice, vă ofer în dar de final de an imagini de vis. Vă las să trăiţi povestea, să percepeţi visul şi să îl împărtăşiţi mai departe celor dragi.
vineri, 24 decembrie 2010
Scrisoare către Moş Crăciun
Când l-am cunoscut eu pe Moş Crăciun, îl chema Gerilă. Nu prea îmi era clar cine e şi cum face, dar ştiam sigur că odată pe an îmi aduce un cadou. Şi pentru asta trebuia să fiu cuminte. Gerilă, era acelaşi moş cu barba lungă şi albă, îmbrăcat cu pelerina roşie şi având un sac uriaş în spinare. Sac cu daruri binenţeles. L-am şi văzut de cateva ori: la grădiniţa, la un vecin, şi mai apoi la televizor. Nu credeam că e aşa cunoscut. Ai mei mi-au povestit de el ca fiind un fel de bunic mai năzdrăvan care ne supraveghea tot timpul pe ascuns ca apoi la final să ne aducă daruri pe măsura faptelor bune făcute pe întreg parcursul anului. Şi cum povestea ţinea doar de sărbători, din primavară până în iarnă uitând apoi de existenţa sa, Moşul trebuia îmbunat cu scrisori cu rugăminti şi mulţumiri, pentru a ne primi cadourile mult dorite.
Vă redau mai jos o primă scrisoare către Moş:
marți, 21 decembrie 2010
Să se facă lumină!
Viaţa aşa cum o ştim e plină de mistere. Unele mistere se lasă uşor dezlegate, după altele alergi ani în şir până le afli răspunsul. Uneori însă te învârţi în cerc fiind aproape de soluţie dar incapabil să o desluşeşti. Pentru a gasi soluţii trebuie să ai răspunsuri şi pentru a avea răspunsuri trebuie să pui întrebări. De fiecare dată însă, doar întrebarea corecta îţi poate aduce răspunsul potrivit. Vă redau mai departe o întâmplare banală care simplifică (sau complica mai mult) ceea ce am vrut să spun:
vineri, 17 decembrie 2010
Cine uită nu merită!
Mai ţineti minte ce e astăzi? Sau nu mai vrea nimeni să îşi amintească. Eram un copil. Cei ce au murit erau copii şi ei. Şi atunci şi acum mă cutremur. Oamenii uită. Uită pentru că nu mai au de ce să rememoreze un moment care îi întristează mai tare.
miercuri, 15 decembrie 2010
Îmi iubesc perna
Dorm. Simt că dorm. Pleoapele îmi sunt grele şi îmi alunecă uşor peste ochii încercănaţi. Respir sacadat şi gândurile îmi zboară spre cerul îngheţat. Nu e noapte. E o zi întunecată. E doar o zi obişnuită în mijlocul săptămânii. Şi nu dorm. Sunt la servici.
Sătul de decembrie. Sătul de gerul ce-mi muşcă din obraji şi din mâinile ce s-au lipit pe lopată. Lopata cu care arunc zăpada. A căzut de pe acoperişul vecinilor în faţa intrării noastre. Colegii mei sunt obosiţi. Nu le-am mai spus nimic. Mi-am luat eu angajamentul să curăţ aleea, fără să fie neapărat treaba mea. E dimineaţa. Ziua a început de mult pentru noi şi oboseala deja ne macină din interior.
duminică, 12 decembrie 2010
Zborul fulgilor de nea
Mă plictisesc. Nu că nu aş avea ce face, ci doar din cauză că albul îmi crează o stare sinistră. Afară e frig. Frig de tot. Am ieşit puţin, dar mi-a îngheţat nasul. Eram bine îmbrăcat, însă mereu se gaseşte ceva să îngheţe. De îndată ce ieşi din casă gerul se repede şi muşcă din tine. Poţi să încerci să pari imun, poţi să zici că nu îţi pasă, dar într-un final te rapune. E drept că suport frigul mai bine decât căldura toridă, însa extremele nu cred că sunt pe gustul nimănui.
vineri, 10 decembrie 2010
Cadoul potrivit
Decembrie vine întotdeauna cu iarnă şi voie bună. Petreceri, reuniuni de familie, sau simplă deschidere către noi cunoştinţe, toate fac parte din meniul sărbătorilor. Însă ca meniul să fie complet, ca o cireaşă de pe tort, cadourile compleatează lista unor sărbători perfecte. Cuprins de euforia zilelor speciale ce se apropie cu paşi repezi, am intrat în criză de timp şi într-o mare dilemă: alegerea cadoului ideal pentru o persoană deosebită.(Mă ajutaţi cu idei?) Aflat într-o seară cu un amic la un pahar de vorbă, am dus dicuţia neintenţionat către cadouri. Vă împartăşesc şi vouă povestea ce mi-a fost dat să o aud, pentru a trage concluziile împreună:
luni, 6 decembrie 2010
Sărbători cu bucurie
Cerul de vată e azi mai aproape. Norii pufoşi dansează în valuri de zăpadă. Prin perdeaua de fulgi, albul se aşterne pe munţi şi în suflet. Ascuns după fereastră, în umbra tainică a focului ce arde în sobă, ascult iarna ce a venit să ne croiască visele în fapte. Pe cărare omatul scârţâie timid în urme de paşi. Cine să fie la ceas atât de târziu?
vineri, 3 decembrie 2010
Durerea – soarta celor vii
Viaţa, aşa cum o ştiţi, reprezintă suma tuturor întamplărilor pe care le petreci într-un interval de timp care a început cândva şi speri să se termine când crezi ca le-ai facut pe toate. Excludem astăzi amintirile şi întâmplarile frumoase, renunţăm la grandoare sau bogaţie şi ne gândim doar la obstacole. La piedicile care ne condimentează viaţa şi ne dau uneori bătăi de cap mai mult decât credem că putem face faţă.
miercuri, 1 decembrie 2010
Fapte bune
Să fie aproape un an de când nu am mai ascultat un anume post de radio. Chiar nu ştiu de ce. Fără intenţie. Ieri ratăceam fără scop pe benzile de frecvenţă şi m-am oprit la acel post. Mi-a atras atenţia o povestioară. Părea ceva banal, vocea ce o povestea era liniştită şi păstra un ton de mister. Cred că asta m-a făcut să rămân pe frecvenţa şi să renunt să mai caut nimicuri în eter. Am ascultat povestea până la capăt, fiind cu fiecare clipa mai dornic să-i aflu deznodământul. Vă redau mai jos în propriile cuvinte tot ce mi-a desenat în memorie vocea crainicului:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)