Verde nou

După cum ați văzut deja, am împodobit blogul cu doi brăduți în antet. Anul asta nu am adăugat fulgii de nea din considerente tehnice. Am să compensez însă cu fotografii atunci când va ninge peste oraș și în împrejurimi. Momentan iarna pare a fi primăvăratică, astfel că  am combinat în povestioara de mai jos, așteptată sărbătoare a Nașterii Domnului cu anotimpul revenirii naturii la viață. 

Miercurea fără cuvinte – Liber la cadouri

De azi a început. E liber la cadouri. A venit Moșul? Sigur că a venit. Ați fost cuminți? Dacă ați fost sigur nu v-a adus ce e în fotografie.

Eu vă ofer un zâmbet cald și doar voie bună!

Paradoxuri induse

Nu sunt cu siguranță genul de om care-și spală rufele in public. Totuși, oricând se poate face o excepție, mai ales dacă e amuzantă. De curând am primit pe adresa de e-mail o scrisoare de “felicitare” pentru felul meu de a fi și mai ales pentru scrierile mele aparent “false” și total “nefolositoare”. Acest “fan” anonim mă caracterizează ca un “profitor al timpului care calculează fiecare moment uitând să trăiască clipa”, dar și ca un “om de carton” care nu gândește și nu oferă nici o “morală folositoare” din povestirele expuse pe  blog. După un lung șir de epitete și metafore incisive privind lipsa de sens a povestioarelor mele, binevoitorul anonim îmi oferă o temă pentru acasă ca o provocare pentru el și cititorii asemeni lui.

Patrioții de azi

Ziua de azi e obișnuită. Românul de rând se ridică din pat dimineața și se duce la servici. Dacă are unde să se ducă. Parte din noi stăm acasă având o zi liberă fără plată. Doar trebuie să sărbătorim, nu-i așa? Dacă nu ar fi toată agitația din media, oare câți am ține cont că astăzi este Ziua Națională a României?

Miercurea fără cuvinte – Printre nori

Mă caută norii să mi-i aștern peste lac, mă caută umbra să mi-o întind peste suflet. Mă caută toamna să îmi plângă mister și visul să-l transforme în scâncet.

 Dar mie îmi cântă seninul peste cerul verzui, îmi tresare și raza, de soare în inimi; îmi freamătă trupul, mi-e vesel mereu, anotimpul, și gândul, și timpul.

Curiozități inocente

Să fi fost pe vremea când inocența ne surâdea în fiecare rază de soare și naivitatea era regină pe drumul copilăriei. Cam pe atunci curiozitatea era și ea una dintre principalele noastre caracteristici. De cele mai multe ori însă, dorință de a ști și a afla mereu toate noutățile, se transforma în dezamăgire și o uriașă părere de rău.

Miercurea fără cuvinte – încă îmi mai plouă-n suflet

Până iarna să îmi vină, lasă-mă să-mi plouă iar. Peste munți și creste dalbe, peste codrii cei semeți. Ce zici? Lacrima din ochii ce îți plâng de al meu dor, o să spele tot pământul? O să mângâie vreun suflet? Sau e ploaie doar ce-ngheață când iubirea nu mai e? 

Dorințe împlinite

Azi am avut o zi proastă. Dimineața a început devreme cu o cafea rece și slabă. Ineficientă pentru energia unei zile ce se anunța deja obositoare. Soluția nu părea la îndemână și ziua a continuat cu o stare de constrângere ce ducea  la un sentiment de inutilitate. Ai simțit vreodată că nu ești bun de nimic? Că orice ai face e împotrivă voințelor tale și totul îți va ieși pe dos indiferent de cât interes îți vei da? Așa am pățit eu astăzi. Și faptele aveau să-mi definească o zi total anormală.

Miercurea fără cuvinte – Oraș de vis

Nu am mai vorbit de mult de orașul și locurile  în care trăiesc. De fapt e și greu să mai spui ceva când s-au spus deja atât de multe. Ȋntrerup azi seria fotografiilor și vă prezint un clip “fără cuvinte”.

Clipă de amor III

Textul ce urmează este continuarea Clipei de amor I si II şi ar putea fi catalogat ca fiind din categoria textelor ce merită un pătrăţel roşu. Nu există obligativitatea de a da clik pe continuare dacă consideraţi că aţi putea fi lezaţi ȋn vreun fel de aceast articol. Mulţumesc pentru ȋnţelegere.

Miercurea fără cuvinte – Realitate sau trucaj?

Mă uit în ochii tăi și sper…Apoi mă-ntreb:  ești tu, reală, ești mister?  Să fie oare doar un vis sau ești aievea, chiar aici? Să îmi continui visul sau doar, atipic să trăiesc, vă-ntreb pe voi, dacă mă credeți, că…iubesc? 

Lovește-mă...

Prima palmă veni din senin. Nu apucă să reacționeze. Buza de sus îi crapă și simți gustul sângelui ce țâșnea printre dinți. Auzi un sunet ascuțit în ureche și întreg universul deveni de un alb luminos. Închise ochii și trase aer în piept. Asta era doar începutul. A două palmă căzu la fel de grea ca și prima, iar următoarele se transformară în pumni. Sângele îi curgea din nas și din gură iar răsuflarea era precum cea a unui alergător de maraton. Își pierdu echilibru și căzu grămadă la picioarele mesei, însă loviturile nu conteniră. Un picior îl lovi în coaste și următorul îl dobori de tot la pământ. 

Miercurea fără cuvinte – Pitici

Mi-am amintit azi de un fost coleg de  facultate. Om obișnuit care mai trăgea din când în când anumite ”fumuri”. Totul era ok până când se simțea sub influența piticilor.  Firavi, gingași amuzanți, pe noi ne făceau să râdem,  pe el îl amenințau. Fiecare cu piticul lui până la urmă.