Vreau un stilou!

In fiecare inceput de an scolar, ai mei ma trimiteau pe bancile scolii cu un ghiozdan nou plin de caiete invelite in coperti veline,   carti si un penar dotat cu toate instrumentele de scris necesare. Inca de mic am avut o pasiune ascunsa pentru pixuri. Imi placeau in diverse forme si culori cu varful mai ascutit sau mai gros, cu scrisul mai subtire sau mai apasat, lucioase sau mate, indiferent de cum aratau sau cum scriau, numai sa fie cat mai multe. Aveam o placere deosebita sa ajung in  clasa  si sa imi insir pe banca toate pixurile pe care le aveam in dotare. Privirea si admiratia colegilor erau un tonus suficient pentru intreaga zi. Cu toate astea insa,  in acele vremuri la scoala nu era permis sa scriem decat cu stiloul.

Celui care-a fost...

Sa fi avut vreo cinci ani. Cam pe atunci am facut  pentru prima data cunostinta cu muzica. Era la radio o emisiune  care la inceput mi s-a parut stranie. In fiecare joi seara matusa mea ma lua in brate si ma dansa atata timp cat din cutiuta muzicala se auzeau cantece care mai de care. Incepuse sa imi placa, asociam melodiile de la radio cu miscarile si  dansul de joia cu matusica mea devenise obisnuinta.  Tot in acea perioada am fost si la primul concert in aer liber, pe stadion. Stateam departe de scena, insa muzica imi era cunoscuta de la radio. Muzica si vocea. Vocea inconfundabila  care mi-a ramas imprimata in suflet pana in zile  noastre. Atunci am auzit  pentru prima data: ”te salut generatie in blugi!”  si Cenaclul Flacara avea sa imi fie  temelia in  cultura mea muzicala.

Iubire ca o soapta

Luna dormita pe un colt de senin. Spre orizont, stelele sclipeau molatice. Linistea coborase peste oras si nimeni nu  avea in gand sa o tulbure. Ascuns printre vise cu zane, m-am trezit cu o soapta in ureche. Vantul adormise de mult si  tacerea era  prezenta. Am inchis ochii  hotarat sa adorm din nou cand soapta mi-a tresarit din nou intre ganduri. Printre pleoapele somnoroase am vazut  astrii dormind si cerul pierdut in  adierea noptii. Acum insa linistea era suspecta.  Prin somn, am surprins insa o umbra in gradina. Sa fi venit? Acum in toi de noapte?  E oare aici?

Buna dimineata!

Ma trezesc tulburat dupa un vis terifiant (Ar trebui sa incetez sa am astfel de vise. In fond, chiar am o viata linistita). O vorba din batrani spune ca privitul spre fereastra imediat dupa ce te trezesti din somn te face sa iti uiti complet visul. E adevarat. Insa doar daca nu constientizezi asta. Daca ai sa privesti la fereastra cu gandul ca vrei sa uiti, visul iti  va reveni in minte mai obsesiv decat ar trebui. Nu e prima data cand scriu despre vise, insa e prima data cand ma trezesc din somn si imi doresc sa scriu despre ce am visat.

Altfel de bogatie

Statea relaxat pe un fotoliu catifelat si confortabil. Atat  de confortabil incat ii venea sa adorma. De fapt cred ca atipise de cateva ori fara sa isi dea seama. Era de vis sau inca visa, avea probleme in a face diferenta intre vis si realitatea. Stia insa sigur ca  era pe fotoliu in camera lui preferata, implinit si cu pofta de viata. In fata, un semineu unde focul ardea vesel, raspandind de jur imprejur umbre in pas de dans. Pe fereastra, zambind de dupa draperie, ii faceau cu ochiul zeci de flori care mai de care mai colorate. Langa fereastra, un bar cu oglinzi aurite pe margini si sculptate de un artist celebru. Paharele de cristal  scanteiau in bataia focului si bauturile din sticle pareau vii. 

Dorinta mea e linistea!

Masina rula cu viteza pe sosea. In zare cerul portocaliu se contopea cu cenusiul asfaltului devenind nedefinit. Prin geamul deschis vantul se juca prin pletele fetei de la volan. In ochi i se citea stupoare. Nelamurire. Dispret si dezgust. Toate la un loc  se rasfrangeau asupra piciorului care apasa cu putere pedala de acceleratie.

Plimbare de toamna

Cenusiul din cer s-a amestecat cu galbenul din frunzele cazute si cu rosul din amurg, transformandu-se intr-un albastru purpuriu. Musculite  razlete s-au ridicat din locuri ascunse si au inceput un zumzait timid. Pasari tacute ieri au prins voce astazi si ciripitul lor a rasunat melancolic in susurul toamnei. Intr-un cadru de poveste va invit la o plimbare.

Artificii sentimentale

Am ajuns. Pe cer se vad urme de senin sclipind in stele razlete.  Lumea e vesela si galagioasa. In jur, luminile se aprind precum un curcubeu in noapte. Sunt aici si orasul parca se trezeste la viata, umplandu-mi inima de bucurie. Aici, intr-o zi de ieri, am  invatat sa confectionez vise si sa le imbin cu sperante. Am desenat idealuri  si am inserat intre ele sentimente. Pentru prima data, aici am descoperit iubirea.

Fara poveste

Amestecandu-mi timpul cu treburi serioase, mai mult sau mai putin previzibile in calatoria mea din aceasta saptamana, am  omis involuntar  in gandul meu sa imi creez o poveste. Astazi, cautand intr-un  dosar cu rapoarte diverse imformatii, am gasit  din intamplare cateva randuri pe care le-am scris candva in graba. Nu  le-am pus cap la cap pentru a crea o poveste, nu le-am amestecat pentru a inventa o istorioara. Le-am lasat  nelegate pentru ca fiecare dintre paragrafele de mai jos reprezentand o concretizare a sentimentelor mele din ultimele zile. Va las ca deobicei pe voi sa trageti concluziile.

Traieste-ti visul

Mergea incet. Pasii refuzau sa se miste mai repede. Strangea in mana un biletel pe care il mototolise bine de tot.  Abia se mai deslusea adresa scrisa  cu o cerneala albastra.. Inainta timid, emotiile puternice ii ravaseau corpul. Se apropie de o librarie cu geamuri mari prin   care se vedeau mai multi oameni  agitati in fata unui om  care statea  relaxat la un birou.  Se opri in fata vitrinii uriase si privi atent inauntru. Rafturi intregi erau pline cu o carte a carei coperta avea culori vesele. Ii citi numele si zambi,  apoi tremura scuturata din nou de emotie. Isi aduna fortele, facandu-si curaj si intra. Clopoteii  de la usa   atintisera  spre ea toate privirile. Geo incremeni. Omul de la birou se ridica si  intinse bratul spre  dansa:

Zborul spre soare

Va mai amintiti petitia mea de asta vara?  Aceea in care va rugam sa semnati pe aripile unui zmeu  pentru a-l inalta cu zambete  in cautarea soarelui si cerului albastru? Da, stiu, atunci era vara si cald si ne  speriam fara motiv de cativa nori. Si atunci am reusit sa inalt un zmeu si continuarea fericita am trait-o cu totii. Acum treaba e serioasa si toamna nu pare  ca vrea sa dea inapoi.

Rolul meu in viata

De vreo saptamana  ma port ciudat. Un nou vis incurcat m-a rascolit noaptea trecuta. Insa nu visul ma framanta. Habar nu am ce am visat. Cred ca totul e legat de decizia pe care trebuie sa o iau. Mai grav este ca mi-am amintit o intamplare petrecuta la inceputul verii si m-a cuprins un sentiment de teama. Sa fi fost cand soarele abia incepea sa isi incalzeasca  zambete pe fetele noastre. Eram la servici si ziua trecea fara evenimente deosebite. Banalul orelor de dupa amiaza m-a impingea deobicei de la spate facandu-ma sa imi caut de lucru pentru a evita plictiseala.  

Octombrie decizional

 Eram un licean copilaros care incerca marea cu degetul. Scapat de sub tutela parintilor, singur intr-un oras nou eram pe punctul de a ma afirma in viata. Incepeam o noau etapa, Eram sfios, speriat si neincrezator in mine. Ma aflam  in fata unei provocari. O noua era incepea pentru mine. Viata avea sa se schimbe. Intregul meu univers avea sa se schimbe. Atunci nu mai eram un pusti ci deveneam adolescent. Faptul ca trebuia sa aleg pentru viitorul meu ma facea sa ma simt cineva. Sa devin responsabil. Cu o doza de noroc si mult entuziasm, am reusit  sa iau deciziile corecte. Octombrie m-a gasit  vesel fericit prin decizia luata.  Atunci octombrie a inceput cu fast. Dar asta a fost acum zece ani.