Ce mai fac eu? Cred in mine!

Poti sa crezi in viitor? Poti sa crezi ca soarta ti-e scrisa spre o anume directie? Ai sentimentul ca totul, indiferent de ce ai face se duce spre ceea ce iti este scris? Poate e adevarat. Poate tot jocul vietii e doar o piesa de teatru, care se termina cu acelasi deznodamant indiferent daca joci bine sau prost in fata audientei.

Nu am sa fac o pledoarie asupra viitorului si nici nu am sa ma concentrez pe teatrul ce-l jucam in fiecare zi pentru a ne deseana pentru altii viata in culori mai mult sau mai putin fanteziste.

Nu fi musca!

Nu stiu rolul lor. Nu m-am gandit niciodata ca ar avea vreo unul. Nici nu am intrebat. Puteam macar sa ma interesez, insa nu avea rost. Cand nu iti place ceva nu vrei sa afli informatii contradictorii. Asa ca am lasat totul sa para confuz multumindu-ma cu idea ca eu am dreptate.

O lansare cu succes!

Nu as putea spune ca am avut emotii. Nici cand am hotarat sa pun totul pe hartie, nici cand am vorbit cu cei in cauza sa duca acest lucru mai departe; nici macar cand totul s-a materializat si am ajuns pentru prima data in viata sa tin in mana o carte al carui autor sunt eu...

Si totusi...

Lansare

Dragii mei lansarea va fi duminica in Piatra Neamt. Va astept cu drag!

Miercurea fara cuvinte - De toamna

S-a aprinstoamna printre plopi colorandu-si arama in frunze. Pe drumuri ce-au pierdut odata vara, ma pregatesc iarasi de duca...

Raze de senin - cartea

Pe hartie sau pe calculator, intr-un caiet sau pe bucati de hartie cazute intamplator in mana, uneori chiar in memoria telefonului, adun ganduri. Cuvant langa cuvant, fara forma sau cu fond, cu metafore sau simple epitete, creez povesti, intamplari, fapte.

Miercurea fara cuvinte - Raze de senin

Va prezint astazi in premiera surpriza despre care v-am povestit in trecutul apropiat. Mai jos gasiti coperta viitoarei mele carti. Astept pareri si accept critici. Va salut si va multumesc!

Impreuna salvam Rosia Montana! Romania traieste!

De ceva vreme traim in ignoranta, uitare si ciuda. Ne place sa vorbim de rau pe cei ce ne conduc, ne place sa aruncam vorbe grele celor ce isi fac viata mai usoara pe spatele nostru care munceste, ne place deasemenea sa injuram, barfim si sa criticam tot ce nu ne convine. Apoi ne retragem in mizeria noastra, in saracia in care traim, in coltul nostru de casa, apartamnet sau garsoniera inchiriata sau luata in rate, stam la o bere, mancam un mic si ne mai plangem iar, putin de mila. Atat! De fapt nu facem nimic. E ca si forma fara fond, culoarea fara lumina si cuvantul fara fapta. Si tot sa fi trecut vreo 20 de ani si mai bine de cand ne-am amestecat cu totii intr-un amalgam impetuos de nepasare si lipsa de altruism.

Miercurea fara cuvinte - Urias

Am gasit un urias!

Miercurea fara cuvinte - Mori de vant

Nu puteam sa ajung in Danemarca fara sa vad mori de vant. Si daca tot am gasit...

Miercurea fara cuvinte - Marea Nordului

Nu credeam sa mai ajung anul asta, insa am fost fericit sa gasesc din nou marea... undeva in Danemarca!

Drumul spre vise

Pe la 12 ani eram un pusti confuz, copilaros si incredibil de obraznic. Ai mei nu isi pot reprosa nimic, educatia primita acasa era asa cum trebuia poate sa fie, insa nu prea se prinea de mine. In acest fel, bunele maniere si simtul practic nu prea faceau parte din caracterizarea mea de atunci. Aveam totusi o pasiune care se agatase scai de mine si ma facea mult mai atent, vigilent si serios. Crescut intr-un mediu propice, cu “pasionati” din tata in fiu, “microbul fotbalistic” avea sa ma transforme intr-un mod total neasteptat.  Cand vorbeam despre fotbal ma simteam matur, destept si mai mult decat atat, acceptat in societatea “oamenilor mari”. Asa am invatat despre respect, spirit de echipa, indarjire si devotament.

Stapana lumii

Ma cam plictisesc. Uneori de moarte. Dar nu as muri nici sa ma bati. Nici chiar de ma bati tare. Cam cum se bat tobele. Tobele  au ritmul lor. Si merg bine cu chitara bas. Nu pot sa cant, dar imi place sa ascult. E ca si cum as prefera sa tac si sa ascult in loc sa vorbesc si sa nu ma asculte nimeni. Cand nu ma asculta nimeni ma simt ca un radio plictisit. Stau intr-un colt si doar praful se aseaza pe mine. Si plictiseala ma roade la colturi precum praful care imi intra in simturi. Insa simturile mele sunt goale. Goale si risipite in nestiinta. Nestiinta e opusul stiintei? Cine sa le mai stie pe toate…(?)